Părinții și copiii

Cele de mai jos sunt atât de importante pentru familie! Oare de ce copiii noștri nu ascultă? De ce uită să face ceea ce căutăm să-i învățăm? De ce caută mai degrabă prietenia copiilor de pe stradă care vedem că le afectează caracterul?
Aici dau citare capitolului 72 din cartea Mărturii, vol 1.

Capitolul 72 — Părinți și copii

Am văzut că, în timp ce părinții care se tem de Domnul își țin în frâu copiii (acest mesaj este pentru aceste cazuri, nu pentru cei care nu-și țin copiii în frâu, precum Eli), ei ar trebui să le examineze comportamentul și temperamentul și să caute să le împlinească nevoile. Unii părinți se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu bunătate și duioșie când sunt bolnavi și socotesc că și-au făcut datoria. Aici ei fac o greșeală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie împlinite și nevoile minții. Este nevoie de multă iscusință pentru a administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit. Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat și tot atât de dureroase ca și adulții. Chiar și părinții nu au mereu aceleași simțăminte. Mintea lor este adesea neliniștită. Ei pot avea vederi sau sentimente greșite. Satana îi lovește, iar ei cedează în fața ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod în care stârnesc mânie în copiii lor, și sunt uneori severi și iritați. Bieții copii se molipsesc de același spirit, iar părinții nu sunt pregătiți să-i ajute pentru că ei înșiși au cauzat necazul. Uneori totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur e agitație și toți se simt mizerabil, nefericiți. Părinții aruncă vina asupra bieților lor copii, socotindu-i foarte neascultători și nesupuși, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găsește la ei înșiși.

Unii părinți stârnesc multe furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară cu amabilitate / bunăvoință copiilor să facă lucrul acesta sau acela, ei le poruncesc pe un ton cicălitor și în același timp pe buzele lor sunt cuvinte de critică și de reproș/mustrare, pe care copiii nu le merită. Părinților, o astfel de purtare față de copiii voștri le distruge voioșia și ambiția. Ei fac ceea ce le porunciți voi nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Nu fac din inimă acel lucru. Pentru ei este corvoadă/sclavie, și nu plăcere, și aceasta îi conduce adesea să uite să vă asculte în totalitate, ceea ce vă sporește și mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situația devine și mai rea. Din nou se caută greșeli, purtarea lor rea le este înveșmântată în culori vii, până ce îi cuprinde descurajarea și nu le mai pasă dacă ceea ce fac vă este pe plac sau nu. Îi apucă un spirit de “nu-mi pasă”, iar plăcerea și bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească acasă le vor căuta în altă parte, departe de părinți. Ei se amestecă printre cei de pe stradă și ajung curând tot așa de răi ca și aceștia. 1M 384.2

Cine sunt vinovații pentru acest mare păcat? Dacă s-ar fi făcut din cămin un loc atrăgător, dacă părinții ar fi manifestat dragoste față de copiii lor și dacă le-ar fi găsit, cu bunătate, o ocupație și i-ar fi învățat cu iubire cum să asculte de dorințele lor, atunci ei ar fi atins coarda sensibilă a inimii lor și mâini, piciorușe și inimi s-ar fi grăbit să-i asculte de îndată (aceasta nu poate fi forțată! Inima trebuie câștigată!). Prin stăpânirea de sine, vorbindu-le cu bunătate și apreciindu-și copiii atunci când încearcă să facă ce este bine, părinții le pot încuraja eforturile, îi pot face foarte fericiți și pot înconjura cercul familiei cu un farmec ce va alunga orice umbră întunecoasă, aducând înăuntru lumina înveselitoare a soarelui.

Părinții își scuză adesea comportamentul greșit pentru că nu se simt bine. Sunt nervoși și cred că nu pot fi răbdători, calmi și să vorbească frumos. În acest fel, ei se amăgesc singuri și îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă că harul lui Dumnezeu nu este socotit de către aceștia îndestulător pentru a birui defectele firești. Ei pot și trebuie să fie stăpâni pe ei înșiși tot timpul. Dumnezeu le cere acest lucru. Trebuie să fie conștienți că, atunci când cedează și sunt nerăbdători și nervoși, îi fac pe alții să sufere. Cei din jurul lor sunt afectați de spiritul pe care ei îl dau pe față, iar dacă și aceștia, la rândul lor, acționează în același spirit, răul crește și totul merge rău.

Părinților, când simțiți că sunteți nervoși, nu comiteți păcatul atât de mare de a otrăvi întreaga familie cu această iritabilitate periculoasă. În asemenea momente, vegheați de două ori asupra voastră înșivă și hotărâți în inima voastră să nu faceți rău nimănui cu buzele, ci să rostiți doar cuvinte plăcute, voioase. Spuneți-vă vouă înșivă: “Nu voi strica fericirea copiilor mei printr-un cuvânt iritat.” Stăpânindu-vă în acest fel, veți deveni puternici. Sistemul vostru nervos nu va mai fi așa de sensibil. Veți fi întăriți prin principiile dreptății. Conștiența că vă faceți cu credincioșie datoria vă va întări. Îngerii lui Dumnezeu se vor bucura de eforturile pe care le faceți și vă vor ajuta. Când sunteți nerăbdători, prea adesea îi socotiți pe copii vinovați și dați vina pe ei, când nu merită acest lucru. Alteori, poate ei fac exact aceleași lucruri, însă totul este în ordine și bine. Copiii își dau seama și simt aceste inconsecvențe și ei înșiși nu sunt mereu aceiași. Uneori sunt pregătiți să facă față într-un anumit fel unor dispoziții schimbătoare, iar alteori sunt nervoși și agitați și nu pot suporta critica. Spiritul lor se răzvrătește împotriva acestui lucru. Părinții pretind toată înțelegerea posibilă față de starea lor sufletească; însă ei, cu toate acestea, nu acceptă întotdeauna să fie tot așa de îngăduitori față de copiii lor. Ei scuză la ei înșiși ceea ce, dacă ar întâlni la copiii lor, care nu au anii lor de experiență și disciplină, ar critica aspru. Unii părinți au un temperament nervos, iar când sunt obosiți datorită muncii și doborâți de griji, ei nu mențin o stare calmă, ci manifestă, față de aceia care ar trebui să le fie cei mai dragi de pe pământ, o nervozitate și o lipsă de răbdare care nu este pe plac lui Dumnezeu și aduce negură asupra familiei. Copiii trebuie mângâiați des când trec prin necazuri. Bunătatea și răbdarea dovedite în mod reciproc vor face din cămin un paradis și vor atrage îngerii cei sfinți în cercul familiei.

Mama poate și trebuie să facă mult pentru a-și stăpâni nervii, atunci când este descurajată; chiar când este bolnavă, ea poate, dacă își propune acest lucru, să fie voioasă și plăcută și să suporte mai mult zgomot decât și-ar putea închipui. Ea nu trebuie să-i facă pe copii să-i simtă toate suferințele și să le întunece mințile lor tinere, sensibile, cu starea ei depresivă, lucru care va face ca ei să simtă că locuința lor este un mormânt, iar camera mamei — cel mai sinistru loc din lume. Mintea și nervii capătă tonus și putere prin exerciții de voință. Puterea voinței se va dovedi în multe cazuri un puternic alinător al nervilor.

Nu-i lăsați pe copii să vă vadă cu fața posomorâtă. Dacă ei cedează ispitei și după aceea își dau seama și se căiesc de greșeala lor, iertați-i tot așa de repede și liber cum doriți să fiți și voi iertați de Tatăl vostru din ceruri. Învățați-i cu bunătate și legați-le inimile de ale voastre. Ei trec printr-o perioadă critică. Tot felul de influențe vor încerca să-i rupă de voi, pe care trebuie să le contracarați. Învățați-i să aibă încredere în voi. Lăsați-i să vă spună toate necazurile și bucuriile lor. Încurajându-i în acest fel, îi veți scăpa din multe curse pe care Satana le-a pregătit pentru picioarele lor lipsite de experiență. Nu-i tratați pe copiii voștri numai cu asprime, uitând că și voi ați fost copii și că ei sunt doar niște copii. Nu așteptați de la ei să fie perfecți și nu încercați să-i faceți să se poarte ca niște oameni mari, așa, dintr-o dată. Procedând astfel, vă veți închide ușa de acces spre ei și le veți deschide o ușă cu tot felul de influențe vătămătoare, prin care alții le vor otrăvi mințile lor tinere înainte ca voi să vă dați seama în ce primejdie se află.

Satana și oștirea lui fac cele mai mari eforturi pentru a stăpâni și influența mințile copiilor și, de aceea, ei trebuie tratați cu candoare, cu duioșie creștinească și cu dragoste. Astfel veți avea o puternică influență asupra lor, iar ei vor simți că-și pot pune toată încrederea în voi. Aruncați împrejurul copiilor farmecul căminului vostru și al prezenței voastre. Dacă veți face acest lucru, ei nu vor dori atât de mult societatea celor de vârsta lor. Satana lucrează prin aceștia, determinându-i să influențeze și să strice mințile celorlalți. Este calea cea mai eficientă prin care el poate lucra. Cei tineri au o influență puternică unul asupra altuia. Discuțiile lor nu sunt întotdeauna alese și înălțătoare. Vorbe rele sunt suflate la ureche, și dacă nu sunt respinse în mod hotărât, acestea își fac sălaș în inimă, prind rădăcină, lăstăresc și aduc roadă, stricând astfel bunele deprinderi. Datorită relelor care există acum în lume și datorită restricțiilor care trebuie impuse copiilor, părinții ar trebui să aibă o îndoită grijă de a-i lega de inimile lor și de a le da de înțeles că ei le doresc fericirea.

Părinții ar trebui să nu-și uite anii copilăriei lor, cât de mult tânjeau după simpatie și iubire și cât de nefericiți se simțeau când erau criticați și ocărâți. Ei ar trebui să fie copii din nou în privința sentimentelor lor, iar mintea lor trebuie făcută să înțeleagă nevoile copiilor lor. Cu toate acestea, cu hotărâre îmbinată cu iubire, ei trebuie să ceară ascultare din partea copiilor lor. Cuvântul părintelui trebuie ascultat pe deplin.

Îngerii lui Dumnezeu îi urmăresc pe copii cu cel mai mare interes, pentru a vedea ce fel de caracter își formează. Dacă Domnul Hristos S-ar purta cu noi așa cum ne purtăm noi adesea unul cu altul și cu copiii noștri, ne-am împletici pașii și am cădea, doborâți de cea mai mare descurajare. Am văzut că Domnul Isus cunoaște toate neputințele noastre și El Însuși a trecut prin tot ceea ce experimentăm noi, dar fără păcat; de aceea, El ne-a pregătit o cale potrivită cu tăria și capacitatea noastră și, ca și Iacov, El a mers încet și cu calm cu copiii, atât cât puteau aceștia să suporte, fiindu-le companie și călăuză continuă. El nici nu disprețuiește, nici nu neglijează și nici nu lasă în urmă pe copiii turmei. Nu ne-a poruncit să o luăm înainte, iar pe copii să-i lăsăm în urmă. El nu merge așa de repede, încât să ne lase în urmă. Oh, nu; ci El a netezit cărarea vieții, chiar și pentru copii. Iar părinților li se cere să-i conducă, în Numele Lui, pe calea cea îngustă. Dumnezeu a rânduit pentru noi o cale pe măsura puterii și capacității copiilor.