YouTube Șterge încă un video – Suntem la limită

Pe data de 2022.07.05 YouTube a șters încă un video, a treia prezentare făcută cu Paul, din seria “Cum se aplică Legea lui Dumnezeu astăzi”, intitulat “Apocalipsa prezintă criza de astăzi?”. Aceasta ne aduce la un pas de a fi șters canalul nostru de pe YouTube, adică la “Strike 2”. Dacă ne mai șterg încă un video în următoarele 3 luni de zile, adică până în Octombrie, atunci vor șterge permanent canalul nostru de YouTube. În următoarele 2 săptămâni suntem complet blocați din a mai putea răspunde la commenturi sau publica ceva.

Ținând cont că în videoul șters am abordat doar trei slide-uri unde am citat cum Papa poruncește tuturor să se injecteze, ne-am dat seama că Google începe să trieze tot mai mult conținuturile care merg contra a ceea ce ei propagă. Pentru a nu ne șterge canalul, unde avem peste 1600 de abonați, am decis ca să ștergem noi și alte videouri care le-ar putea găsi contrare ideilor lor. Astfel am șters din aceiași serie prezentarile 1, 2 și 6, urmând să le postăm pe alte platforme.

Am decis de asemenea ca de acum încolo, având acest context în vedere și faptul că va fi tot mai greu să prezinți adevărul Biblic, să folosim acest website pentru a comunica și transmite anunțuri. În curând credem că va fi șters canalul de pe YouTube și probabil și alte platforme, de aceea vrem să facem o listă de abonați aici ca să putem comunica cu cei doritori atâta timp cât ni se va mai permite. De aceea, vă încurajăm ca să vă abonați la Newsletterul de mai jos pentru anunțuri cu videouri noi prin email. În curând sperăm să putem instala un sistem, contra cost, prin care să vă putem anunța și prin mesaje SMS.

Având în vedere ștergerea canalului de pe YouTube a generat un stres în mine, personal. Acest stres avea deaface cu faptul că vom pierde legătura cu atâtea persoane și nu vom putea transmite mesajul prin acest mediu atât de bun. Știu însă că stresul e din cauza firii care ne înșeală, așa că am mers înaintea Domnului și Mântuitorului meu Isus Hristos pentru a vedea unde greșesc și a primi lumina necesară. Ceea ce am înțeles e că Dumnezeu ne-a spus că așa ceva se va întâmpla. Duhului Sfânt se retrage încet și cei ce resping adevărul vor deveni tot mai împietriți, iar cei ce au trebuit și au putut să afle adevărul îl vor afla și se vor putea prinde de Dumnezeu. Așa că noi trebuie să transmitem mesajul așa cum Dumnezeu ne îngăduie, iar când nu vom mai putea să ne încredem în El și să facem ceea ce El ne va învăța atunci. Știm că El ne-a spus că ne va aduce înaintea dregătorilor și împăraților, așa că are El metode ca să facă adevărul Său auzit. În acele contexte știm că tot ceea ce slujitorii Lui vor spune va fi răstălmăcit, dar dacă va mai fi cineva atunci ca să audă și să fie convertit, Duhul Sfânt îi va lumina ca să vadă și să audă ce trebuie. Așa că noi trebuie să ne încredem în El și să slujim Lui în toate.

Să facem dar lucrarea acum, cât timp mai este libertateși lumina mai poate lumina puțin în întuneric. Curând aceasta nu se va mai putea face.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

en_USEnglish
Scroll to Top