De Iasmin George Balaj
24 Septembrie 2022
De ce viața mereu doare?
De ce e viața plină de sudoare?
De ce încercări zac la tot pasul,
De ce e suferință la tot ceasul?
Oare fără scop e a noastră suferință
Și arbitrar Tatăl mâhnește o ființă?
Stă scris că toate sunt spre bine,
Și dacă nu spre al meu, atunci cine?
Suferința totdeauna are un câștig,
Ea fiind menită să fie ca un cârlig.
Atenția noastră prin ea va capta,
Când pe Creator nu-l vom căuta.
Prin suferință ochii ridicăm spre Făcător,
Căci în adevăr doar El e Tămăduitor.
La iveală e scos ce e ascuns,
Astfel adâncul sufletului e pătruns.
Realizarea stării mele bolnave,
Stârnește din suflet mâhniri grozave.
Când ai ajuns pe marginea disperării,
Ești cel mai aproape de sursa salvării.
Cu cât mai bolnav și fără speranță te vezi,
Cu cât mai deznădăjduit te crezi,
Cu cât mai mult disprețuiești traiul vieții tale,
Atunci ești gata a primi virtutea vieții Sale.
Viața lui Isus a fost fără pată și păcat,
Și totuși viața în grozave chinuri și-a dat.
Pentru a Sa vină și păcat a suferit,
Sau pentru al meu suflet obidit?
Isus pe lemn și-a dat viața Sa,
Dar ca să o crucifice pe a mea!
În schimb îmi oferă viața Sa fără pată,
Doar dacă o voi accepta fără plată.
El nevoile întregului univers împlinește,
Ce poate omul să-i ofere din ce nu primește?
Deci viața Lui o voi primi ca un dar,
Și pe a mea I-o voi da s-o pună pe altar.
Viața lui Isus Hristos zilnic trăiesc acum,
Și bucuria mi-a inundat sufletul pe noul drum.
Suferința are un scop bine definit,
Ca să mă lege pe veci de cel Infinit!
Română 
English